Ieri am avut un client, caruia terapeutul i-a zis, du-te si rezolva-ti tristetea. Dar cum? l-a intrebat clientul. Nu stiu, ma gandesc la ceva constelatii familiale, chestii de genul acesta... Pe urma un barbat, care a fost acum multi ani la mine, m-a recomandat acestei persoane, si asa a ajuns ea la mine. In ultimele doua saptamani e a doua oara, ca barbati, care au fost la mine cu mult timp in urma, au trimis clienti la mine. Eu imi fac treaba in prezent, restul il rezolva timpul.
A sosit deci doamna aceasta, si am avut o consultanta. Cand cineva are multe cunostinte, principii, pareri, teluri, imagini sau speculatii ezoterice, e mai greu sa ajungi la simplitatea prezentei. Mai intai drumul duce prin a ajunge la o minte si o inima receptiva, spatioasa, linistita. Abia cand am ajuns in acest spatiu interior, ne-am putut uita la tristete. Nu de afara, ca na, inca o problema de rezolvat. Nu. Ci i-am facut loc in inima, in privirea, in viata clientei mele.
Numai un adult indura tristetea. Copii nu sunt tristi vreme indelungata, tristetea care apare, e o reactie momentana la ceva ce li se intampla in prezent. Tristetea cum e traita de un adult, e prea mare pentru ei, i-ar coplesi. Cei care sunt la nivelul de constienta al adolescentului se tem si ei de tristete. Inca nu sunt destul de maturi si puternici pentru a o indura. Se opun tristetii cu ajutorul altor sentimente sau raspunsuri. Se supara, se revolta, simt ura, furie, intra in depresie, se lupta, se agita, sunt foarte preocupati de munca lor, ii acuza sau ii judeca pe altii, caut scuze, etc. Sunt foarte multe feluri in care fiecare isi cauta calea lui de evadare, nu cumva tristetea sa ii prinda din urma.
Cand cu un adult pot intra dupa scutul protector, dupa mechanismul de autoaparare al egoului, primul lucru ce experimenteaza adultul e o durere care ii cutremura intreaga fiinta. O durere care trece prin tot fizicul. Suferinta e durerea netraita, care incet-incet roade sufletul. Durerea e o energie pura si purificatoara, o energie imensa, ce trece prin intreaga fiinta si o curata. Sufletul stie, cand e pregatit sa lasa aceasta energie extraordinara sa apara. La fel cum stie pomul de toamna, cand sa dea drumul la roade. Dupa durere de obicei e calm, liniste si tristete.
Foarte bine, zic atunci clientului. Aceasta tristete acum te formeaza, iti inmoaie inima, te face mai primitor, ca sa poti primi ceea ce iti aduce viata, si in acelasi timp aceasta e si calea spre predare.
Rezignarea inca nu inseamna predare, nu inseamna abandon, zicea profesorul meu de constelatii LIP (Life Integration Process) dr. Wilfried Nelles, inseamna doar ca pui arma jos. Aparent ai facut pace, dar de fapt iti tragi doar rasuflarea si te pregatesti de urmatoarea lupta. Cand cineva intr-adevar traieste, experimenteaza in inima sa ce inseamna "Faca-se voia Ta", aceasta traire vine impreuna cu un sentiment de tristete, care e unul dintre componentele smereniei.
Intr-o zi mi-a venit o imagine frumoasa, pe care le dau acelora, carora le e frica de tristete. Le e frica, ca daca odata deschid usa tristetii, aia se va muta la ei, si nu vor mai scapa de ea. De aceea isi baricadeaza usa de dinauntru, incercand sa controleze ce lasa sa intre si ce nu, sau dupa cum am scris mai devreme, fug tot timpul de ea. Cand tristetea bate la usa ta, deschide-i usa, si ofera-i un loc, un ceai. Fi curioasa, de ce a venit oare? Ce iti aduce si ce te invata? Daca nu iti e frica de ea, nu o sa ramana mult timp. Dar nu poti controla, pana cand sta. Ai incredere, ca sta, cat este nevoie. Si cand pleaca, multumeste-i pentru vizita. Si din nou, ai incredere, ca se va intoarce, cand este nevoie de ea, cand energia fina a ei te ajuta sa dai drumul la trecut, sa respiri mai usor in prezent, si sa primesti cu smerenie, ce a pornit spre tine dinspre viitor.
Comments